|
|
poem by/poezie de Rudyard Kipling
If you can keep your head when all about you
Are losing theirs and blaming it on you;
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or, being lied about, don't deal in lies,
Or, being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise;
If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with triumph and disaster
And treat those two imposters just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to broken,
And stoop and build 'em up with wornout tools;
If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breath a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: "Hold on";
If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with kings - nor lose the common touch;
If neither foes nor loving friends can hurt you;
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run -
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man my son!
Daca stii cumpatul sa ti-l pastrezi, când toti în jurul tau si-l pierd
Si tot pe tine te- vinovatesc,
Daca încrederea în tine nu-ti slabeste când toti în juru-ti se-ndoiesc,
Daca pâna si îndoiala lor tu stii s-o stapânesti;
Daca, neostenind de-ndelungata asteptare, stii înca sa astepti,
Sau, de minciuna-nconjurat, minciuna nu o folosesti
- Fara sa vrei sa pari prea bun sau prea întelepteste sa vorbesti
Daca stii sa visezi astfel ca visul sa nu te robeasca,
Daca stii sa gândesti fara ca singur gândul tel sa-ti fie,
Daca sti sa-nfrunti deopotriva izbânda si necazul
Si pe-aceste doua mari amagitoare cu-aceeasi ochi sa le privesti,
Daca poti îndura ca adevaruri ce-ai rostit, rastalmacite de misei, lat pentru prosti s-ajunga
Sau lucrurile carora le-ai închinat o viata zdrobite sa le vezi , si din nimic, din nou sa le zidesti
Daca din tot ce-ai dobândit, poti face o singura gramada
Pe care s-o arunci din nou în joc, si, dintr-o data
Daca pierzi, sa stii s-o iei iar de la capat:
Inima, nervi si simturi daca stii sa le cruti
Ca sa-ti poata sluji si-atunci când vor slabi
Si-astfel sa faci ca ele sa dureze si-atunci când nu vei fi
Decât doar o vointa care sa le ordone: Rezistati !
De poti sa te-ntovarasesti cu regi si sa ramâi curat,
De poti vorbi multimilor fara a fi-ngânfat,
De nu te pot rani dusmanii si nici prea iubitorii tai prieteni,
De se pot bizui pe tine toti, dar nu prea mult doar unul,
Daca minutul ne-ndurator în saizeci de secunde pretioase-l poti schimba,
Atunci întreaga lume, cu tot ce ea cuprinde, îti apartine
Si ce e mai de pret, prietene, un OM întreg vei fi facut din tine.
