Nikos Kazantzakis:
Am plans cand eram mic si a murit bunica si stigam "de ce?".
Tata m-a
strans langa el si mi-a soptit "o sa afli cand te faci mare".
Am crescut
si am imbatranit dar de aflat, n-am aflat niciodata.
Am plecat de acasa
si vantul mi-a batut in panze de pe o insula pe alta in imensitatea
ocenului.
Eram sageata dar nu si arcul.
Acum, cand Dumnezeu ma cheama stiu
ca viata mea a fost mereu a prietenilor mei.
Am trait pentru ei asa cum
ei au trait pentru mine.
Si nu-mi pare rau.
I-am cerut lui Dumnezeu un
copil si el mi-a dat unul murdar zicandu-mi: "Unul curat nu merita
nimeni dar ia-l si spala-l si creste-l.
Si iubeste-l". Si eu l-am
acceptat.
Sotia mea a inflorit si odata cu ea mi-am vazut viitorul.
Zbura sus, in inaltul cerului si era fericit.
A crescut si a plecat.
Dumnezeu mi-a spus in vis:"E sageata fericita, tu esti doar arcul."
Am
cautat toata viata cea mai frumoasa floare. Si acum, la apus, mi-am dat
seama ca tot timpul era langa mine.
Sotia mea. A stat langa mine
indiferent de vant, mi-a dat apa din apa ei si mi-a tinut umbra cand
soarele ma ardea, s-a apleca peste mine in bataia furtunii si in fiecare
dimineata mi-a parfumat viata.
Acum, cand afara ninge vreau doar sa ne
ofilim si sa murim impreuna.
Si iata ca in jurul nostru sunt numai
seminte care la primavara vor rodi.
I-am spus migdalului "Frate,
vorbeste-mi despre Dumnezeu"
Si migdalul a-nflorit.
